Cateodata mi se pare ca sunt prea multi, dar se mai triaza singuri, nu am destula energie si resurse pentru toti, unora le simt lipsa mai mult si altora mai putin, dar sunt acolo in sufletul meu...
Simt oarecum ca s-a umplut pana la refuz, desi nu resping pe nimeni, mi se pare ca e greu sa mai gasesc un loc cuiva, probabil ar trebui sa fiu mai atenta la persoanele cu adevarat speciale.
Insa exista cativa si ei destul de multi, care-mi stau in adancul sufletului si presimt ca acolo vor ramane si nu pentru ca ne leaga o viata impreuna de cand eram copii, ci pentru ca ei sunt oamenii speciali din viata mea. Lor nu le pot refuza nimic. Cu ei pot sa fiu mai mult decat "eu". Ne cunoastem atat de bine incat cu greu mai pot exista surpize si chiar daca a disparut misterul suntem o sursa inepuizabila de noi descoperirii. Cineva imi spunea "cand vorbesti despre ei ti se lumineaza fata", cum sa nu fie asa cand niste oameni ti-s asa de dragi?! Suntem multi si imprastiati, niciodata nu ne vom aduna toti la un eveniment, uneori trec si ani si nu ne vedem, dar sunt cel mai aproape de inima mea. Pentru noi nu exista timp, ocazii, momente deosebite, la noi totul e special indiferent ca e un gand, o vorba, o intalnire. Niciodata nu stam destul impreuna, nu ne plictisim, nu incetam sa visam sau sa ne facem planuri.
Fara ei nu as fi intreaga, fara ei n-as fi eu, fara ei nu as fi invatat tot ce stiu, fara ei viata mea ar fi extrem de saraca si plictisitoare, fara ei probabil ca m-as framanta cu multe pe care sa n-am cui le spune. Ei sunt o parte din mine, incontestabila si cine a vrut sa ma accepte a trebuit sa o faca la pachet, cu ei cu tot, dar nimeni nu a facut-o altfel decat din placere pentru ca ei sunt oameni simpli si speciali in viata mea!
